Cei doi giganţi din industria IT erau implicaţi în aproximativ 20 de procese legate de folosirea brevetelor pentru telefoane mobile, Wi-Fi, conţinut video pe Web şi alte tehnologii.
Companiile au decis să renunţe la toate procesele, inclusiv la cele legate de fosta divizie de smartphone-uri Motorola Mobility a Google.
Microsoft şi Google nu au dezvăluit dacă înţelegerea dintre părţi a implicat şi un schimb de bani.
Totodată, companiile au convenit să colaboreze în anumite probleme legate de brevete, anticipând că vor lucra împreună în unele domenii.
Microsoft şi Google nu au precizat care ar fi domeniile în care ar putea colabora.
Sursa: Mediafax